Proiect

DESPRE PROIECT

Proiectul “My life in Europe-a new Methodology to insert Your LIFE biography IN the EUROPE context” / „Viața mea în Europa – o nouă metodologie pentru a introduce biografia VIEȚII tale ÎN contextul EUROPEAN” e parte din programul Erasmus+ pentru inovație și schimb de bune practici. Acesta răspunde nevoilor Comisiei Europene de a dezvolta competențele educatorilor și personalului implicat în educația adulților, de a pune la dispoziție instrumente tehnologice inovatoare care să susțină educația și pregătirea pe tot parcursul vieții, a crește gradul de conștientizare a identității europene și a contribui la bunăstarea fizică și psihică a cetățenilor, în special categoriile mai vulnerabile. (Sănătate 2020 Politica europeană pentru sănătate și bunăstare).

Proiectul are la bază două argumente dovedite științific:

valoarea terapeutică, socială și culturală a autobiografiei ca instrument capabil de a stimula memoria pacienților cu deficiențe, promovând incluziunea socială, precum și schimbul inter-cultural și inter-generațional, și diminuând sentimentul de singurătate și abandon;

Efectele benefice pe care jocurile video și activitățile online le au asupra vârstnicilor (Kyriazis-Kiourti 2018).

CUM A LUAT NAȘTERE ACEST PROIECT

Dincolo de studii și cercetări specifice, proiectul e inspirat dintr-o experiență în cadrul RSA (Reședință de Sănătate) „G. Meacci” condusă de Municipiul S. Croce sull’Arno (Pisa), în cadrul căreia operatori specializați au colectat povești de viață ale vârstnicilor.

Activitatea menită inițial cu scop recreativ s-a dovedit, în scurt timp, terapeutică și vindecătoare. Participarea entuziastă a celor invitați să scrie despre ei înșiși a dovedit cum scrierea autobiografică poate să stimuleze memoria, să recreeze legături emoționale, să faciliteze procesul de socializare, precum și schimbul inter-generațional și inter-cultural.

Schimbul de experiențe care a urmat a dat naștere ideii unui nou proiect în care educația adulților, sociologia, psihologia și pedagogia se întâlnesc cu tehnologia și cu noile mijloace care oferă educatorilor instrumente inovatoare.

IDENTITATEA EUROPEANĂ

Astfel s-a născut ideea creării unui joc ușor de folosit și care nu necesită deprinderea unei aptitudini specifice, folosit cu scopul de a introduce un proiect de scriere autobiografică în parcursul educației non-formale

Proiectul, care cu siguranță are o valoare culturală, socială și terapeutică, va avea de asemenea o mare valoare inter-culturală: o serie specială „Sunt european?” va oferi jucătorilor și îndrumătorilor oportunitatea să creeze „potriviri” și să observe câți alți jucători europeni au avut aceleași experiențe sau sentimente, descoperind astfel că nu suntem atât de diferiți, ba chiar din contră

Mai mult, toate autobiografiile colectate din diferite țări europene vor alcătui o arhivă valoroasă a memoriilor europene: un repertoriu de povești personale care vor aparține tuturor.

Contribuția partenerilor străini va fi fundamentală atât în design, cât și în faza de testare.

Scopul este crearea unui produs care are valoare „universală”, iar punctul de vedere al partenerilor din diferite culturi și obiceiuri este fundamental în căutarea de stimuli, care trebuie să aibă o valoare „universală”, și nu „națională”. Căutarea unor „stimulatori de memorie universali” s-ar putea dovedi un eșec dacă se desfășoară dintr-un punct de vedere „monocultural”. O contribuție chiar mai importantă a partenerilor va fi faza de testare a jocului, în care punctele de vedere culturale diferite vor fi primordiale.

În final, sprijinul partenerilor din diferite țări va fi esențial pentru o diseminare optimă.

REZULTATE SCONTATE

Jocul poate fi pus în categoria așa ziselor „jocuri serioase” sau a jocurile digitale de ultimă generați, create cu scop educativ în contextul educației adulților. Este o aplicație web, care poate fi descărcată pe un smartphone sau calculator și prin intermediul căreia orice educator poate folosi tehnici de scriere autobiografică într-o manieră facilă și distractivă, ca un mijloc în programe terapeutice, de reabilitare sau recreative.

Jocul este creat în așa fel încât poate fi utilizat atât individual cât și în grup, fără a limita numărul de participanți: „jucătorii” vor primi numeroși stimuli emoționali, sub formă de imagini, sunet sau mirosuri, care se vor transforma în „povești”.

Proiectul anticipează, de asemenea, implementarea unui manual pentru traineri, denumit: „Experiența autobiografică: manualul”, care va facilita cursuri de formare cu caracter repetitiv.

Este vorba de un manual creat pentru structuri și asociații care oferă asistență pentru vârstnici la diferite niveluri, de la cămine de bătrâni la centre de asistență pentru pacienți cu Alzheimer și demență, centre recreative sau azile pentru vârstnici non-autosuficenți.

Manualul pentru traineri conține toate instrucțiunile necesare pentru a desfășura un curs dedicat introducerii scrierii autobiografice în activitățile terapeutice și recreative, dedicate vârstnicilor cu patologii diferite.